Articole noi
Obligaţie pentru locuitori de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate
Anunt important!
Primăria Comunei Duda - Epureni anunţă locuitorii că pentru accelerarea implementării Directivelor europene privind epurarea apelor uzate urbane, au fost aprobate de Guvern criteriile pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate.
Potrivit acestui act normativ, persoanele fizice și juridice, proprietari ai spațiilor conectate la un sistem individual adecvat de epurare au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate.
La nivelul comunei Duda- Epureni a fost înființat Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate.
Pentru înscrierea în registru, aveți la dispoziție formularele de Cerere, care se pot solicita de la Compartimentul Relații cu Publicul.
Atenţie! Obligația înregistrării revine și proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a actului normativ. Termenul limită prevăzut pentru înscriere este data de 23 decembrie 2022.
Pentru toate sistemele individuale adecvate este obligatorie eliminarea nămolului de epurare din instalaţie, printr-o firmă de vidanjare acreditată.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, potrivit Hotărârii de Guvern 714/2022.
Sistemele individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei reţele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice. Pentru utilizatorii persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, pot fi autorizate sistemele individuale adecvate până la punerea în funcţiune a sistemelor publice de canalizare nou-înfiinţate, la care au obligaţia de a se racorda în termen de cel mult un an de la punerea în funcţiune a acestora.
Sistemele individuale adecvate, indiferent de modul de epurare a apelor uzate, vor fi autorizate prin autorizaţia de construire emisă cu respectarea prevederilor legale.
Construcţia sistemelor individuale adecvate trebuie să se realizeze astfel încât să se prevină poluarea mediului şi să se asigure protejarea sănătăţii umane. Aceste sisteme pot include instalaţii prefabricate standardizate şi/sau construcţii.
Deţinătorii de sisteme individuale care epurează apele uzate şi descarcă apele uzate epurate direct sau indirect în corpurile de apă de suprafaţă sau subterane au obligaţia obţinerii autorizaţiei de gospodărire a apelor până la data de 26 mai 2023.
Dezbatere publica
Dezbatere publica pe proiect Scutiri impozite 2015
Pentru sugestii asteptam raspunsurile dumneavoastra pe adresa primariei.
Hotararile pot fi consultate pe site in meniul Hotarari Consiliul local - Proiecte de hotarari
Educatie si cultura
Comuna Duda Epureni este o comună cu întindere mare, aparţine zonei numărul patru de dezvoltare rurală Huşi, este puţin integrată în zonă.
Este o comună cu populaţie numeroasă, cu ritm pozitiv de întinerire şi cu resurse mari de forţă de muncă activă. Comuna are o infrastructură rutieră comunală slab dezvoltată, cu profil economic preponderent agricol, cu potenţial pentru culturi de câmp, creşterea animalelor şi viticultură, cu resurse silvice şi cu disponibilităţi pentru diversificarea activităţilor economice.
Comuna se caracterizează printr-o economie de tip agricol mixt, cu dezvoltare medie, cu semnificatie în economia zonei.
Pentru păstrarea tradiţiilor şi a .culturii trebuie menţionat faptul că reabilitarea căminelor este importantă în perioada prevăzută în Strategia de Dezvoltare Locală 2007 - 2013.
Pe raza localităţii întâlnim un număr de două cămine culturale.
La nivelul comunei Duda Epureni se desfasoară o serie de activităţi culturale cum ar fi aniversări, comemorări şi alte. activităţi pe diferite teme. Acestea se desfasoară în colaborare cu şcoala, căminul cultural, biblioteca. Comuna Duda Epureni dispune de 4 biserici.
Evenimente culturale cu caracter tradiţional:
Hramul satelor Sf. Mărie 15 august - satele Epureni şi Duda
Sf. Treime, satul Valea Grecului
Sf. Dumitru, satul Bobeşti